Design UX dintr-un altfel de punct de vedere se adresează începătorilor în acest domeniu, studenților și programatorilor care vor să înțeleagă ce este și de ce este extrem de important în procesul de dezvoltare al unei aplicații.
Nu este necesară experiență în domeniu! Cursul explică conceptele design-ului UX (User Experience) într-un mod simplu de înțeles, chiar și de către cei care nu au lucrat niciodată în IT și nu cunosc termenii specifici. Este adresat atât începătorilor în IT, cât și celor din alte domenii care vor să înțeleagă și să aprofundeze acest domeniu.
Se adresează în egală măsură tuturor celor din alte domenii care eventual doresc o reconversie în IT, într-una dintre cele mai fascinante și căutate discipline în acest moment.
De asemenea, sunt bineveniți toți cei care – indiferent de experiența profesională – doresc să își extindă aria de expertiză abordând un domeniu extrem de căutat și apreciat în lumea IT.
“Trăim, gândim și visăm în culori. Iar eu cred că PC-ul, tableta și smartphone-ul trebuie să facă la fel. Tehnologia trebuie să devină o parte din noi, să ne conecteze ca indivizi, ca oameni, ca societate. Și cel mai important, să ne atingă inimile. Pentru că, dacă poți atinge inima cuiva, posibilitățile sunt nelimitate.”